1. Politica Agricolă Comună astăzi
O politică supusă unei reforme radicale şi devenită mai performantă

Ca răspuns la presiunile exercitate de societatea şi economia europeană în plină dezvoltare, în decursul ultimilor 15 ani, PAC a fost supusă unor schimbări radicale. Reformele din 2003/2004 au marcat o nouă etapă în acest proces, introducând „platile directe decuplate” prin intermediul Schemei de Plati Unice (SPS) în majoritatea sectoarelor aparţinând primului pilon al PAC şi întărindu-l pe cel de-al doilea - politica de Dezvoltare Rurală. Acest proces a continuat prin reformele sectoriale – zahăr (2006), legume şi fructe (2007) – şi continuă să se desfăşoare având în vedere recentele propuneri legislative de reformă în sectorul vie-vin.

Sprijinul acordat producătorilor este acum într-o mare măsură „decuplat” de deciziile privind producţia, ceea ce permite fermierilor europeni să ia propriile decizii ca răspuns la semnalele pieţii, pe baza potenţialul fermei şi pe propriile opţiuni în procesul de adaptare la schimbările apărute în mediul economic şi să contribuie la îmbunătăţirea competitivităţii sectorului agricol.

În consecinţă, reforma PAC şi-a atins scopul, permiţând renunţarea la sprijinul acordat pe produs, considerat de majoritatea specialiştilor cauza principală a problemelor generate de excedentul de produse din trecut.

Competitivitatea agriculturii europene creşte în sectoarele cheie, în ciuda scăderii pe care UE o înregistrează pe majoritatea pieţelor de mărfuri, iar Uniunea Europeană este deja cel mai mare exportator agricol de produse in principal al produselor cu valoare ridicată. Este în acelaşi timp şi cel mai mare importator din lume, râmânând de departe cea mai largă piaţă pentru ţările aflate în curs de dezvoltare.
Mai mult decât atât, PAC contribuie din ce în ce mai mult la înlăturarea riscurilor de degradare a mediului înconjurător şi la furnizarea multora din bunurile publice pe care le aşteaptă societăţile noastre. Sprijinul pentru producător depinde în acest moment de respectarea standardelor de mediu, siguranţa alimentelor şi calitatea şi bunăstarea animalelor.

În cele din urmă, politica consolidată de dezvoltare rurală sprijină protejarea mediului înconjurător şi a peisajelor naturale, şi generează creştere, inovaţii şi înfiinţarea de noi locuri de muncă în zonele rurale. Cu toate că un număr din ce în ce mai mare a zonelor rurale din UE vor fi influenţate de factori exteriori sectorului agricol, zonele îndepărtate, depopulate sau puternic dependente de practicarea agriculturii se vor confrunta cu serioase provocări în ceea ce priveşte durabilitatea economică şi socială. Astfel, rolul sectorului agro-alimentar, care continuă să reprezinte peste 4% din Produsul Intern Brut şi 8 % din totalul locurilor de muncă, rămâne unul critic în multe dintre zonele rurale.

1.2 Îmbunătăţiri ulterioare privind „health check”

Progresele arătate mai sus indică faptul că varianta PAC de astăzi este fundamental diferită de cea din trecut, nefiind opuse deselor diferenţe paradoxale care apar între rezultatele reformei la care este supusă şi modurilor în care acestea sunt privite (majoritatea dintre ele relevante pentru perioada precedentă reformei). Dar pentru ca PAC să rămână în continuare o politică a prezentului şi a viitorului, este necesar ca ea să îşi poată evalua instrumentele, să testeze dacă acestea funcţionează aşa cum ar trebui, să identifice orice modificări necesare pentru îndeplinirea obiectivele stabilite şi să aibă capacitatea de a se adapta noilor provocări.

Este inevitabil că pe viitor va trebui ca lucrurile să evolueze mai mult – orice politică „bătută în cuie” într-un mediu aflat într-o continuă schimbare este destinată să devină învechită. PAC a dovedit faptul că agricultura UE poate evolua cu succes şi poate înregistra schimbări, dar este nevoie ca fermierilor să li se dea posibilitatea de a se adapta în contextul unei politici previzibile.

Reforma din 2003 a fost primul pas care a permis PAC să se alinieze la cerinţele secolul XXI. Consensul tuturor elementelor reformei 2003 nu a putut fi însă obţinut din prima. Într-adevăr acesta este motivul pentru care o serie de clauze de reexaminare au fost deja prevăzute în acordul final, ca şi în alte reforme ulterioare anului 2003.

Aceste clauze, fără a implica o reformă fundamentală a politicilor existente, permit posibilitatea unor modificări ulterioare conform pieţei şi altor evolutii. Subiectele pe care le acoperă au fost grupate în prezentul comunicat sub denumirea de”health-check” (controlul de sănătăte) (CS). Scopul este acela de a răspunde la 3 întrebări importante:

* Care sunt posibilităţile de a simplifica şi eficientiza schema plăţii unice ?
* Cum să transformăm instrumentele de sprijin al pieţei, proiectate iniţial pentru a face faţă unei Comunităţi alcătuite din 6 state membre, în instrumente relevante pentru o globalizare tot mai accentuată şi o Uniune Europeană compusă din 27 de membrii?
* Cum să facem faţă noilor provocări, de la schimbările de climă, la dezvoltarea biocombustibililor şi managementul resurselor de apă şi altele deja existente cum ar fi biodiversitatea, prin adaptarea la noile riscuri şi oportunităţi?

Implementarea şi simplificarea Schemei Plăţii UniceSimplificarea Schemei Plăţii Unice (SPS)

În timp ce noile state membre (SM) pot utiliza Schema de plata unică pe suprafata (Single Area Payment Scheme - SAPS) până la sfârşitul lui 2010 (pentru Bulgaria şi România sfârşitul lui 2011), cele 15 SM ale UE au fost nevoite să implementeze SPS până în 2007.
Aceste state au putut aplica un model istoric de SPS (dreptul de plată bazat pe sume individuale de referinţă), un model regional (dreptul de plată bazat pe sume regionale de referinţă) sau o combinaţie între cele două abordări.

Statele membre au avut posibilitatea de a menţine, acolo unde au considerat necesar, unele ajutoare directe specifice legate de producţie (sprijin parţial cuplat) pentru a asigura astfel un nivel minim al activităţii de producţie şi să genereze beneficii legate de mediul înconjurător. De asemenea, aceste state au avut posibilitatea de a păstra 10% din plafoanele naţionale în vederea sprijinirii activităţilor agricole cu importanţă pentru mediu sau pentru îmbunătăţirea calităţii şi marketingul produselor agricole (Art. 69 din R.(CE) nr. 1782/2003).

Ambele abordări, atât cea istorică cât şi cea regională privind decuplarea permit îndeplinirea obiectivului conform căruia fermieri sunt lăsaţi să aleagă ce produc, în loc să fie ghidaţi în alegerea lor prin sprijinul acordat pe produs. Cu toate acestea, în ambele abordări, nivelul individual al sprijinului, deşi în proporţii diferite, este in prezent bazat pe nivelele din trecut ale producţiei şi, odată cu trecerea timpului, justificarea diferenţelor în acordarea acestuia va deveni din ce în ce mai dificilă, în special în modelul istoric. În consecinţă se consideră că este potrivit ca statelor membre să li se dea posibilitatea de a-şi adapta modelul ales la o rata unica în perioada 2009-2013. Faţă de acestea ar trebui să se ia în considerare posibilitatea ca SM care aplică acum SAPS să şi se permită sa continue in acest mod pana in 2013.

Mai mult decât atât, având în vedere faptul că între timp numărul sectoarelor incluse în SPS a crescut şi că s-a acumulat experienţă în operarea sistemului, anumite decizii şi reguli de implementare apar acum ca exagerat de rigide şi complexe.

HC (controlul de sănătate) reprezintă ocazia perfectă pentru a propune schimbări care, fără a aduce modificări structurii fundamentale a sistemului, să adapteze şi să simplifice implementarea acestuia.

2.2 Calificarea scopului eco-conditionalităţii

Sistemul eco-conditionalităţii, care reduce nivelul plăţilor acordate fermierilor ce nu respectă standardele UE în activitatea agricolă, este şi va rămâne un element esenţial al PAC. Dar experienţa a arătat o nevoie clară de simplificare.

Acest proces a început deja, pe baza concluziilor Consiliului care au pregătit recent raportul Comisiei în domeniul eco-conditionalităţii, din martie 2007. Propuneri care vizează îmbunătăţirea aspectelor legate de control şi sancţiuni din schemă au fost deja introduse în procedura legislativă respectivă care va intra în vigoare în 2008/2009. Mai mult decât atât, munca depusă în prezent având ca obiect noi elemente care să permită simplificarea schemei de eco-conditionalitate se va regăsi în HC (controlul de sănătate).

Cu toate acestea, raportul Comisiei nu a abordat direct scopul eco-conditionalităţii. Pentru a rămâne un instrument adecvat, aceasta trebuie să reflecte cererile societăţii şi trebuie să asigure echilibrul perfect între costurile şi beneficiile oricăror cerinţe. Orientarea adecvată a Exigenţelor statutare de management (SMR) si a Bunelor Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) sporeşte contribuţia eco-condiţionalităţii ca mecanism eficient de promovare a agriculturii durabile.

Conform mandatului Consiliului şi având în vedere necesitatea de simplificare, health-check (controlul de sănătate) va trata scopul eco-condiţionalităţii în următoarele domenii:

* Calificarea SMR prin excluderea prevederilor care nu sunt în mod direct relevante pentru obiectivele stabilite ale eco-condiţionalităţii
* Examinarea şi acolo unde este necesar amendarea listei actuale SMR şi GAEC, pentru a îmbunatăţi îndeplinirea obiectivelor eco-condiţionalităţii.

Sprijin parţial cuplat

Pe măsură ce numărul sectoarelor incluse în SPS creşte, sfera de cuprindere a reformelor întreprinse recent face ca sprijinul parţial cuplat să fie tot mai puţin relevant din punctul de vedere al producătorilor. De asemenea, ca un rezultat al flexibilităţii producţiei, decuplarea deplină nu schimbă cu nimic situaţia producătorilor, daca nu chiar o îmbunătăţeşte şi elimină complexitatea şi costurile administrative generate de funcţionarea în paralel a două sisteme. Acesta este cazul sectorului culturilor arabile.

Totuşi, sprijinul parţial cuplat poate să aibă în continuare relevanţă, pentru moment cel puţin, în anumite regiuni în care nivelul producţiei este scăzut, dar important din punct de vedere economic şi al mediului (de exemplu vacile de alăptat în regiunile cu producţie extensivă de carne de vacă).

Dacă, în ce măsură şi până când, ar trebui menţinut sprijinul parţial cuplat reprezintă întrebări ce trebuie analizate într-un context regional clar definit. Comisia propune modalitatea analizei fiecărui caz în parte, pentru a se identifica posibilele riscuri ale trecerii la decuplarea totală şi alternativele posibile.

Limite superioare şi inferioare în nivelul sprijinului

Problema distribuirii sprijinului nu este una nouă în cadrul PAC, dar a fost subliniată recent de iniţiativa de transparenţă pentru publicarea beneficiarilor fondurilor UE. Introducerea SPS a făcut ca distribuirea plăţilor să fie mai vizibilă decât înainte, generând în consecinţă noi solicitări de limitare a nivelului sprijinului primit de un număr redus de mari fermieri. În plus, implementarea SPS a scos în evidenţă ca printre numărul mare de fermieri care primesc sume mici, adesea sub nivelul costurilor administrative generate de utilizarea lor, există persoane care nu sunt fermieri reali.

În contextul controlului de sănătate, ar fi binevenită o investigare a posibilităţilor introducerii unor forme de limitare a plăţilor, atât la nivelul limitei superioare cât şi la nivelul celei inferioare:

* în ceea ce priveşte limita superioară, Comisia este de părere că dacă trebuie găsita o soluţie, aceasta ar trebui sa fie un model în care nivelul sprijinului să fie redus în mod gradual pe măsură ce nivelul plăţilor totale pe fermier creşte, în acelaşi timp reţinându-se o parte din sprijin chiar şi în cazul unor nivele ridicate ale plăţilor (1) . Limitările vor lua în considerare nevoia de a asigura că durabilitatea economică a fermelor mari este respectată şi pentru a găsi măsuri complementare pentru a evita fărâmiţarea fermelor
* pentru sume mici, poate fi introdus un nivel minim al plăţilor anuale şi/sau o cerinţă pentru zona minimă care poate fi stabilita la un nivel mai mare în aşa fel încât să nu se afecteze fermierii reali.

Economiile astfel obţinute ar trebui să rămână în statele membre care le-au generat şi ar putea fi folosite pentru a face faţă noilor provocări, mai ales avându-se în vedere posibilitatea revizuirii cadrului Art. 69 din R.(CE) nr. 1782/2003

3. Folosirea noilor oportunităţi şi îmbunătăţirea orientării pieţei

Rolul intervenţiei pe piaţă şi controlul cererii

Necesitatea reformării mecanismelor de intervenţie UE a fost legată în trecut de evoluţiile înregistrate pe pieţele lumii, în situaţiile în care exista un stoc suplimentar de produse, impunându-se eliminarea, cel puţin parţială a acestuia, prin exporturi. Noile realităţi impuse de globalizare şi lărgirea cadrului UE la 27 de state membre, impun necesitatea unei analize având ca obiect viitorul instrumentelor vechii PAC (e.g. cote, intervenţii publice, instrumente de sprijinire a preţurilor şi restituţii), având în vedere actuala perspectivă pe termen mediu asupra pieţelor, favorabilă în special sectoarelor lapte şi cereale.

Prin urmare, se pune problema determinării modului de creare a unui sistem de intervenţii adecvat – un sistem care să funcţioneze ca o plasă de protecţie şi care să poată fi folosit fără a avea la bază subvenţionarea externă sau internă a vânzărilor. În ceea ce priveşte instrumentele de management al stocurilor existente, Comisia intenţionează să examineze dacă acestea continuă să răspundă vreunui scop valid, sau pur şi simplu încetinesc capacitatea agriculturii UE de a răspunde semnalelor pieţii.

Mai mult decât atât, Comisia intenţionează să monitorizeze îndeaproape situaţia actuală a pieţei şi să analizeze dacă ea reflectă un răspuns pe termen scurt la recoltele slabe din 2006/2007 sau un indicator al tendinţelor pe termen lung care ar putea exercita presiuni asupra pieţelor agricole şi situaţiei stocurilor. Pe baza concluziilor acestei analize, Comisia va efectua recomandări.

Intervenţia în sectorul cereale.

Conform deciziei recente a Consiliului, la acest moment se află în desfăşurare o analiză a sistemului de intervenţie în sectorul cereale, avându-se în vedere pieţele de biocombustibili aflate în creştere şi posibilul impact al cererii ridicate de cereale.

Decizia luată în 2007 privind reducerea intervenţiilor pe porumb a fost necesară datorită faptului că intervenţia era folosită contrar scopului său iniţial de realizare a unei plase de siguranţă. Acest lucru poate duce la o pierdere relativă a competitivităţii la orz şi, eventual la grâu de vară, şi poate genera riscul creşterii stocurilor publice pentru aceste cereale.

Prin urmare, extinderea utilizării modelului de reformă a intervenţiei aplicat în cazul porumbului, la alte grâne utilizate ca nutreţ, pare a fi în contextul actual cea mai bună soluţie. Acesta ar permite Comisiei să reacţioneze în situaţii de criză, dar ar permite în acelaşi timp şi fermierilor să primească semnale în legătură cu producţia lor din partea preţurilor pieţii. Menţinerea intervenţiei pentru o singură categorie de cereale (grâu) ar putea prin urmare să asigure un sprijin adecvat ca plasă de siguranţă, permiţând în acelaşi timp altor categorii de cereale să îşi găsească un nivel natural al preţurilor.

Scoaterea terenurilor din producţie: renunţare la managementul stocurilor, majorarea beneficiilor de mediu

Măsura „set-aside” a fost introdusă în scopul reducerii producţiei UE de cereale în perioada existenţei unei cantităţi ridicate de stocuri şi de a permite cerealelor UE să se adapteze condiţiilor de pe piaţa mondială. Ca urmare a dezvoltării pieţii şi introducerii SPS, acest rol a devenit mult mai puţin relevant.

Cererea şi situaţia stocurilor de cereale preconizate pentru viitor, inclusiv cererea legată de îndeplinirea obiectivului biocombustibili al UE, impun mobilizarea terenurilor care sunt în prezent scoase din producţie prin schema obligatorie de scoatere din producţie.

Totuşi, renunţarea definitivă la „set aside” ar necesita luarea unor măsuri care să menţină beneficiile de mediu generate de actuala schemă, ţinându-se cont de diferenţele spaţiale existente între condiţiile de agro-mediu şi de faptul că acestea necesită măsuri de dezvoltare rurală la nivel local.

Pentru a menţine şi a majora aceste beneficii, ar trebui suplimentat sprijinul acordat ca măsură a dezvoltării rurale pentru managementul terenurilor, ecosistemelor şi resurselor acvatice care promovează beneficii de mediu, ca de exemplu menţinerea păşunilor permanente, protejarea zonelor riverane., împădurire şi măsuri legate de atenuarea schimbărilor climatice precum captura de carbon şi a coridoarelor de biodiversitate.

3.4 Pregatirea unei “aterizări uşoare” pentru eliminarea cotei de lapte

Înainte de sfârşitul anului 2007, Comisia va prezenta un raport care să cuprindă în detaliu evoluţiile de pe piata produselor lactate, dar este evidentă deja o concluzie generală care se poate desprinde datorită situaţiei de pe piaţa laptelui încă din anul 2003.
Nu mai sunt valabile motivele pentru care s-au introdus cotele de lapte în UE.

In prezent nu ne mai confruntăm cu probleme privind oferta tot mai mare în raport cu cererea stagnantă de materii prime. Ne confruntam în schimb cu o cerere tot mai mare de produse cu valoare ridicată (în special brânzeturi şi produse lactate proaspete), atât pe plan intern cât şi extern, cu preţuri mari, şi în consecinţă cu o diminuare a intervenţiilor pentru unt si lapte praf degresat.

In această situaţie apare firesc întrebarea dacă şi ce fel de masuri ar trebui luate pentru a fi asigurată o trecere lentă spre o politică de piaţă în sectorul lactate înainte de expirarea, la 31 martie 2015, a sistemului de cote la lapte.

Eliminarea cotelor

In ceea ce priveşte piaţa, decizia din anul 2003 de a nu mări in continuare aceste cote a fost de natură să limiteze capacitatea sectorului de a deveni mai orientat spre piaţă şi mai performant. In ceeea ce priveşte politica din sector, sistemul de cote a sporit discrepanţa dintre sectorul lapte şi alte sectoare agricole în care s-a produs reforma.

Dacă nu se va întreprinde nimic pânăa la expirarea sistemului de cote în 2014/2015, valorile mari ale cotelor vor împiedica fermierii mai productivi să beneficieze de noi oportunităţi, pe când cei mai puţin productivi din zone defavorizate, mai ales zone montane, s-ar confrunta cu mari dificultăţi datorate unei scăderi semnificative de preţuri în urma eliminării drastice a sistemului de cote.

Concluzia ar fi că o creştere graduală a cotelor ar fi de natură să pregăteasca cel mai bine terenul pentru o “aterizare uşoară” a sectorului până în momentul expirării sistemului de cote. Nivelul adecvat de creştere a cotelor va fi propus pe baza unui studiu în desfăşurare. Acesta va avea drept scop atât identificarea impactului pe care îl va avea eliminarea cotei în statele membre şi pe regiuni, cât şi măsurile necesare care trebuie adoptate. (de ex. modificări în sistemul de intervenţii sau supra taxe) ceea ce ar trebui să facă aceasta tranziţie cât mai uşoară cu putinţă.

Măsuri adoptate pentru zone montane

In general, se prevede ca eliminarea cotelor de lapte să determine o creştere a producţiei, o scădere a preţurilor şi o creştere a competitivităţii sectorului. In acelaşi timp, se preconizează ca anumite regiuni, în special dar nu în mod exclusiv regiunile montane, să se confrunte cu dificultăţi în menţinerea unui nivel minim de producţie. Unele din aceste probleme ar putea fi abordate prin masuri de dezvoltare rurală având drept scop creşterea valorii adăugate pentru produsele lactate. Cu toate acestea, dat fiind că politicile de dezvoltare rurală nu sunt elaborate pentru a menţine producţia la acelaşi nivel, ar fi necesară o alta soluţie pentru zonele montane pentru a putea adapta “aterizarea uşoară” a eliminării sistemului de cote. O posibilitate ar fi stabilirea unor măsuri specifice de sprijin în baza Art 69 a Regulamentului CE Nr 1782/2003 (revizuit)

Aceasta ar presupune o relaxare a reglementării actuale conform căreia o asemenea măsura poate fi aplicată doar la nivel de sector.

Pe scurt, orientarea Health check privind eliminarea cotelor la lapte ar fi următoarea:

* Propunerea unor creşteri necesare de cote în vederea pregătirii unei “aterizări uşoare” pentru eliminarea sistemului de cote până în 2014/2015;
* Identificarea oricăror schimbări necesare în alte instrumente de politică a sectorului lactate care să faciliteze această tranziţie;
* Propunerea de măsuri care să atenueze impactul negativ preconizat în anumite zone specifice.

Alte măsuri de control al stocurilor

Măsurile de control al stocurilor şi plăţile legate de producţie sunt de asemenea prezente într-o serie de alte sectoare, în general mai mici (furaje uscate, amidon, in şi cânepă). HC (controlul de sănătate) va include o evaluare continuă a performanţei unor astfel de măsuri şi a utilizării lor pe termen lung.

Aceasta va identifica lista măsurilor şi momentul oportun trecerii de la plăţile legate de producţie/pe producţie la SPS. De asemenea, va analiza necesitatea menţinerii acordării de sprijin în anumite cazuri pentru a se păstra beneficiile obţinute din producţie la nivelul economiei regionale care nu se poate obţine în alte condiţii.

4. Cum facem faţă noilor provocări?

Gestionarea riscului

Prin separarea nivelului plăţilor pe fermă de cantitatea produsă, sprijinul decuplat pe producător permite fermierilor să se adapteze mai uşor la riscurile estimate - de ex. prin redirecţionarea producţiei de pe pieţele cu preţuri mici, către cele mai profitabile. Totodată, decuplarea permite producătorilor să reducă riscurile neprevăzute.

Cu toate acestea, schimbările intervenite în instrumentele de piaţă tradiţionale şi trecerea la sprijinul direct pe producător au urgentat discuţiile cu privire la diferitele moduri de gestionare a riscului, riscul constituit de evoluţia preţurilor şi riscul producţiei fiind considerate principalele surse ale variaţiei care afecteaza venitul.

Urmare a dezbaterii Consiliului din 2005, Comisia a continuat să fie preocupată de gestionarea riscului pe baza analizelor atât interne, cât şi externe, în vreme ce sprijinul comunitar acordabil pentru gestionarea riscului a fost introdus în reforma sectorului fructe şi legume prin autorizarea organizaţiilor de producători de a decide cu privire la includerea acestor măsuri în programele lor. Pe viitor propunerea Comisiei vizând reforma sectorului vinicol prevede măsuri de gestionare a riscului prin sumele nationale.

Analizele realizate de Comisie şi părerile exprimate de experţi, indică însă faptul că lista riscurilor şi dimensiunile lor variază şi cuprind atât de multe elemente incerte încât în această fază, cel puţin pe perioada continuării funcţionării intervenţiei ca reţea de protecţie, nu este indicată o soluţie aplicabilă la nivelul întregii UE (bazată pe o abordare de tip „aceeaşi ca pentru toţi” )

Mai mult decât atât, statele membre ar trebui încurajate să folosească instrumentele dezvoltării rurale, pentru al doilea pilon al acesteia care este mai indicat să furnizeze soluţiile dorite. Nu toate statele membre, nu toate sectoarele şi, mai important, nu toate regiunile şi sectoarele, chiar din cadrul aceluiaşi stat membru, se confruntă cu riscuri de piaţă sau climaterice identice. Este preferabil ca, prin al doilea pilon de măsuri, să se permită statelor membre, regiunilor sau grupărilor de producători să-şi evalueze mai bine propriile riscuri şi soluţii.

Prin urmare, Comisia consideră că în cadrul HC (controlului de sănătate) se cuvine să:

* Se extindă utilizărea unei părţi din economiile de modulare în vederea introducerii măsurilor de gestionare a riscului în cadrul politicii de dezvoltare rurală, ţinându-se cont de faptul că acestea îndeplinesc criteriul „green box”
* Se examineze – conform metodei „caz-după-caz”- necesitatea pentru măsuri adiţionale în contextul ajustărilor viitoare la nivelul mecanismelor pieţei şi realizarea, într-o fază ulterioară, a unei analize mai generale a manevrării riscului pentru perioada de după 2013.

Schimbarea climei, bio-energie, managementul apei şi bio-diversitate

Trei noi provocări cruciale pentru agricultura UE se ridică în domeniul schimbărilor climatice, al managementului resurselor de apă şi bioenergiei. Din acestea trei, schimbările climaterice reprezintă pilonul de susţinere al celorlalte două, influenţând evoluţii în alte două zone.

În procesul de diminuare a efectelor schimbărilor climatice, agricultura UE a contribuit mai mult decât alte sectoare la restricţionarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Acest lucru s-a realizat în principal prin îmbunătăţirea metodologiei de producţie (de ex. folosirea mai eficientă a îngrăşămintelor, folosirea redusă a bălegarului etc) şi diminuarea numărului de vite. Pe viitor însă, sectorului agricol i se va cere să îşi aducă o şi mai mare contribuţie, ca parte integrantă a strategiei globale UE privind diminuarea emisiilor.

Agricultura UE este însă în mare măsură supusă schimbărilor climatice. Mare parte a îngrijorărilor se leagă de incertitudini privind cantitatea de precipitaţii, fenomene climatice extreme, nivelul temperaturilor, resursele de apă disponibile şi condiţiile de sol. În consecinţă, se impune necesitatea unor ajustări menite să permită îmbunătăţirea practicilor de adaptare. Recenta Cartă Verde referitoare la adaptarea la schimbările climaterice cere UE să contribuie şi pe mai departe la diminuarea efectelor schimbării climei.

Foaia de parcurs a UE privind sectorul energetic, regenerabilă, a stabilit obiective obligatorii privind cota de bio-combustibili (10%) şi energii regenerabile (20%) din totalul consumului de combustibil şi energie până în anul 2020. Aceste obiective ţintă sunt strâns legate de scopul diminuării schimbărilor climatice şi probabil vor avea un impact important asupra agriculturii UE. În acelaşi timp, principalul scop al agriculturii europene va continua să fie producţia alimentară şi de nutreţuri.

Aşa cum s-a prevăzut deja în cadrul Comunicatului Comisiei privind cantităţile mici de apă şi seceta (iunie 2007), HC (controlul de sănătate) oferă posibilitatea analizării modului de includere pe viitor a problemelor privind managementul resurselor acvatice în categoria instrumentelor relevante ale PAC. Este esenţial ca agricultura UE să aibă un management durabil al resurselor de apă, în lipsa acestuia presiunile exercitatea asupra atât a cantităţii, cât şi a calităţii apei folosite în agricultură va creşte considerabil.

Declinul bio-diversităţii rămâne o provocare majoră, iar aceasta este amplificată de modificările climaterice şi cererea de apă. Statele membre se angajează să stopeze declinul bio-diversităţii până in 2010, dar acest obiectiv este greu de realizat, iar agricultura joacă un rol cheie in protejarea bio-diversităţii.

Există o serie de posibile soluţii la aceste noi provocări în cadrul HC (controlului de sănătate):

* stimulente pentru diminuarea şi adaptarea la schimbările climatice, pentru îmbunătăţirea managementului resurselor de apă şi pentru furnizarea de servicii ecologice în sectorul bio-energiei, şi pentru păstrarea bio-diversităţii ar putea fi găsite prin întărirea măsurilor de dezvoltare rurală deja existente
* obiectivele legate de schimbarea climatică şi îmbunătăţirea managementului resurselor acvatice ar putea fi atinse prin intermediul eco-condiţionalităţii, fie sub SMR, fie sub GAEC
* cercetarea şi inovaţiile sunt cruciale pentru a face faţă noilor provocări de mediu, inclusiv a doua generaţie de bio-combustibili
* stimulente pentru dezvoltarea bio-combustibililor de categoria a doua ar trebui întărite în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală
* ar trebui analizat dacă schema actuală de sprijin pentru culturile energetice continuă să fie rentabilă în lumina noilor stimulente acordate pentru producţia de biomasă (obiective energetice imperative şi costuri ridicate)

4.3 Întărirea celui de al doilea pilon

Noile provocări rezultate din cele câteva probleme prezentate în această Comunicare, fac necesară întărirea pe mai departe a celui de al doilea pilon, în special în lumina actualelor constrângeri impuse statelor membre în urma diminuării sprijinului acordat pentru dezvoltare rurală pe care se aşteptau să îl primească în urma deciziei din 2005 referitoare la Perspectivele Financiare. Este necesar de asemenea, pentru a răspunde necesităţilor pentru eforturile crescute in inovaţiile adresate noilor provocări de mediu, inclusiv a doua generaţie de bio-combustibili.

Datorită faptului că bugetul PAC este stabilit până în 2013, suplimentarea fondurilor pentru dezvoltare rurală poate fi obţinută numai printr-o modulaţie co-finanţată sporită şi imperativă. O asemenea decizie, care în timp va afecta toate statele membre, va ajunge o singură dată la nivelul de sprijin de 100% UE, necesare pentru respectarea repartizării actuale a fondurilor de modulaţie printre statele membre şi luând în calcul regulile existente. Pentru a se obţine acest lucru, se vor avea în vedere următoarele:

* Creşterea cu 2% anual a bugetului in perioada 2010-1013
* Analizarea modurilor adecvate prin care se va lua în calcul modulaţia obligatorie existenta in UE-10 respectându-se în acelaşi timp repartizarea actuală a fondurilor de dezvoltare rurală între statele membre.

5. Cadru financiar

Principiul financiar pentru această Comunicare este că nici o finanţare financiara din partea UE nu va fi disponibilă pentru pilonii I şi II ai PAC în perioada 2007-2013

În acest cadru, plafonul stabilit pentru cheltuieli va scădea prin preţuri constante. Aceasta presupune ca disciplina financiară să poată fi aplicabilă fermierilor în această perioadă, la un nivel mai mic decât cel prevăzut, dacă preţurile practicate în prezent pe piaţă vor rămâne la un nivel ridicat.

Conform graficul de mai jos, plafonul net pentru cheltuielile pilonului I scade în preţurile constante din 2004 şi în acelaşi timp UE-12 va căpăta încetul cu încetul sume în creştere pentru ajutoarele directe, în conformitate cu tratatele de aderare.

Concluzii:

Pe parcursul anilor 2007/ 2008 Comisia va îmbunatăţi abordarea revizuirii bugetare 2008/2009 conform Comunicării „Reformarea bugetului, transformarea Europei”. Controlul de sănătate reprezintă o acţiune pregătitoare în acest cadru fără a anticipa rezultatul acestei revizuiri. Se armonizează reformele din 2003 şi contribuie la discutarea prioritatilor ulterioare din domeniul agriculturii.

Comisia sugerează prin această Comunicare „Pregătirea pentru Controlul de sănătate a PAC” o gamă largă de modificări la nivelul mai multor elemente PAC. Aceste modificări nu constituie o reformă fundamentală, dar pregătesc agricultura UE pentru a se adapta mai bine la un mediu care se schimbă într-un ritm rapid. Pe baza concluziilor dialogului public cu acţionarii şi analizei de impact aflate în derulare, Comisia va înainta propuneri corespunzătoare în primăvara 2008.

Pentru promovarea acestui dialog, Comisia planifică organizarea a două seminarii cu acţionarii (2) ceea ce va da oportunitatea lansării consultaţiilor publice pe baza acestei comunicari.

(1) - De ex:plăţi peste 100.000 € reduse cu 10%, cele peste 200.000 € reduse cu 25%, iar cele peste 300.000 € cu 45%

(2) - 6 decembrie 2007 si 11 ianuarie 2008

Sursa: http://www.maap.ro/pregatirea_pentru_faza_de_health_check.php